CLUB
1566154797
Prima victorie din Liga Elitelor U16 se lasă așteptată
share
Politehnica Iași a remizat, sâmbătă, scor 2-2 (1-0), cu ACS Kids Tâmpa Brașov, într-un meci din cadrul etapei a 3-a a Ligii Elitelor U16. În ciuda faptului că a avut meciul în mână la un moment dat, după golurile lui Moldovan și Grigoriu, echipa antrenată de Bebe Manole a fost nevoită să se mulțumească la final cu un singur punct, pe fondul unui joc bun, dătător de speranțe. Bogdan Moldovan a avut nevoie de trei încercări pentru a penetra poarta oaspeților. Tot el s-a aflat și la originea unei faze care se putea solda cu lovitură de pedeapsă. S-a încăpățânat să rămână în picioare la un duel în care a fost faultat, iar atacul Politehnicii a rămas neconcretizat. În minutul 57, Ionuț Grigoriu a dublat avantajul, 2-0, printr-o lovitură de cap din interiorul careului. Brașovenii au egalat în ultima parte a meciului, iar Poli trebuie să mai aștepte cel puțin până miercuri pentru a cunoaște gustul victoriei. La mijlocul săptămânii, Poli se deplasează la penultima clasată, CSS Târgoviște, pentru ca sâmbătă să primească în Copou vizita lui AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
PRIMA ECHIPĂ
Liga 1, Etapa a VI-a: FCSB-Politehnica Iași
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Trei meciuri din Liga Elitelor pentru juniorii Politehnicii
CITEȘTE ȘTIRE